Adevărata libertate începe unde se termină frica

 Istorie la Culcare Facebook Page

Ultimele zile ale lui Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt a murit în 30 martie 1989, cu doar 9 luni înainte de prăbușirea regimului comunist. A plecat din această lume exact înainte ca România să ajungă, în sfârșit, la libertatea pe care el o câștigase cu mult timp înainte – în interiorul său.

În ultimii ani ai vieții, Steinhardt trăia retras la Mănăstirea Rohia, în Maramureș. Nu fugise de lume, ci se așezase deasupra ei. După închisoare, după tortură, după ani de marginalizare, devenise monahul Nicolae Delarohia, un om mic de statură, cu o voce blândă și un zâmbet calm, dar cu o forță intelectuală și morală rară.

Trupul îi era însă slăbit. Anii de detenție – Jilava, Gherla, Aiud – își lăsaseră urmele. Suferise de inimă, de plămâni, de o oboseală cronică. Cu toate acestea, continua să scrie, să citească, să primească oameni. Rohia devenise un loc de pelerinaj discret pentru intelectuali, studenți, preoți, oameni tulburați care căutau sens.

În ultimele luni, Steinhardt știa că se apropie de sfârșit. Nu vorbea despre moarte cu teamă, ci cu o luciditate senină. Pentru el, moartea nu era o catastrofă, ci o trecere. Spunea adesea că libertatea nu vine din schimbarea regimurilor, ci din felul în care omul își asumă suferința.

În martie 1989, starea lui s-a agravat brusc. A fost internat la spitalul din Baia Mare. Martorii spun că era calm, atent la cei din jur, preocupat mai degrabă de alții decât de sine. Nu s-a plâns. Nu a cerut nimic. A primit ultimele momente cu aceeași discreție cu care trăise.

A murit fără să apuce să vadă căderea comunismului. Fără să știe că Jurnalul fericirii, cartea pentru care fusese persecutat, avea să circule liber. Fără să vadă România încercând, stângaci, să se regăsească.

Și totuși, există o ironie profundă:

Nicolae Steinhardt fusese liber cu mult înainte de 1989.

Libertatea lui nu depindea de ziduri, de partide sau de revoluții. Fusese câștigată în celulă, în momentul botezului din închisoare, în clipa în care acceptase suferința fără ură.

Ultimele zile ale lui Nicolae Steinhardt nu sunt o poveste despre sfârșit.

Sunt dovada că un om poate învinge un regim fără să-l răstoarne.

A murit într-o țară încă neliberă.

Dar el nu mai era prizonier de mult.

Și poate acesta este cel mai puternic mesaj pe care l-a lăsat în urmă:

că adevărata libertate începe acolo unde frica se termină.